Home Stiri mondene Mirela Banias, din nou în mijlocul unui scandal! „Mi se pare ireal și halucinant că…”

Mirela Banias, din nou în mijlocul unui scandal! „Mi se pare ireal și halucinant că…”

de negriuelena

Mirela Banias se vede implicată într-un scandal nou.

Aceasta a postat pe contul său de Instagram un fragment dintr-un text în care se arată relația dintre ea și părinții săi.

Scriitoarea Petronela Rotar susține însă că bruneta a plagiat,

deoarece fragmentul respectiv îi aparține în întregime, au fost scrise corect și au fost publicate pe internet

înainte ca Mirela Banias să le preia și să adauge câteva cuvinte scrise greșit.

Petronela Rotar dorește să i se facă dreptate, astfel că a vorbit pentru Spynews despre ceea ce s-a întâmplat.

Scriitoarea a luat legătura cu Mirela Banias pentru a îi cere explicații cu privire la rândurile pe care și le însușise, dar bruneta a blocat-o pe rețeaua de socializare și nu i-a oferit răspuns.

„Mi se pare ireal și halucinant că așa ceva se poate întâmpla. I-am scris și ei, a fost raportată pe Instagram de zeci de oameni, a blocat comentariile și oamenii.

Eu sunt scriitoare, e un text scris de un om care se pricepe să scrie, puținele lucruri adăugate sunt complet agramate”, a declarat Petronela Rotar pentru Spynews.

„Cred că e de neconceput în concepția unora, ca doi oameni dătători de viață ai aceleiași progenituri să poată avea o relație normală,

să fie prieteni, să decidă ca de dragul și spre binele copilului să nu se urască și pedepsească folosindu-se de copil și rănindu-l iremediabil.

Noi sărbătoream în această poză ziua soțului meu de naștere. Împreună. Tată, mamă și fiică.

Prieteni. Fiindcă oamenii cărora le pasă cu adevărat de copii așa fac.

Își reamintesc că s-au iubit atunci cînd au conceput copiii și le permit copiilor să își iubească celălalt genitor.

La ora actuala părinții mei ne ajuta în afacerea noastră de familie, fiind implicați în mod egal”, este textul pe care îl postase Mirelei Banias…

Sursa: spynews.ro

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies