Home Stiri mondene Mirela Vaida a depus o plângere penală împotriva agresoarei: „Primesc amenințări multe”

Mirela Vaida a depus o plângere penală împotriva agresoarei: „Primesc amenințări multe”

de Clara

Ieri, Mirela Vaida a depus plângere penală împotriva femeii care a atacat-o chiar în timpul emisiunii. Aceasta a oferit câteva informaţii înainte de a intra în secţia de poliţie şi, vizibil afectată de cele întâmplate, a povestit despre momentele extrem de neplăcute prin care trece.

„Nu mă simt bine, vă dați seama. Sunt pentru prima dată aici, că-mi vine să și plâng. Nu am mai fost niciodată să depun o plângere și nu am mai trecut prin așa ceva. Am zis că o să fiu puternică, dar cred că emisiunea de astăzi va fi una grea pentru mine. Mi-au spus colegii că avem imaginile de pe camera de luat vederi și cred că va fi destul de greu să o duc. Da, primesc amenințări multe și o să înaintez plângere penală și pentru asta, adică primim foarte multe amenințări și în mediul online și nu le luăm în serios, pentru că toată lumea își permite să facă și să spună orice.

Trăim într-o lume în care religia urii devine deja un mod de viață. Ne imaginăm că, dacă putem zice orice oriunde despre persoanele publice, suntem un fel de dumnezei și avem drept de viață și de moarte asupra lor. Pot să înțeleg că fiecare e liber să scrie și să facă ce vrea, dar, în momentul în care lucrurile trec din viața virtuală în cea reală și oamenii vin cu pietre la propriu asupra ta, lucrurile devin grave și trebuie să facem un demers în acest sens.

De când sunt la «Acces Direct», noi nu avem public. Eu am fost și acum patru ani, nu există. Nu știu cum a ajuns acolo, nu înțeleg cum o femeie care are probleme psihice poate să ajungă acolo la ora la care începe emisiunea. Să știe unde, să știe intrarea, traiectoria, sunt foarte multe semne de întrebare, eu cred că a acționat la pont. Asta îmi este mai grav, nu știu cine ar fi putut-o trimite”, a spus Mirela Vaida, conform cancan.ro…

Sursa

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies