Home Stiri mondene Nadia Comăneci și Arnold Schwarzenegger, moment de neuitat! Cum au fost surprinși cei doi

Nadia Comăneci și Arnold Schwarzenegger, moment de neuitat! Cum au fost surprinși cei doi

de negriuelena

Pe data de 18 iulie s-au împlinit 43 de ani de la primul zece din istoria gimnasticii la Jocurile Olimpice de la Montréal, Canada, iar cu această ocazie Nadia Comăneci, în vârstă de 57 de ani, a pregătit o super surpriză fanilor.

Aceasta s-a întâlnit cu Arnold Schwarzenegger la o sală de sport, iar momentul a fost filmat și încărcat pe conturile sale de socializare, spre încântarea tuturor celor care îi admiră.

Marea campioană a precizat că acesta este modul ideal de a sărbători cei 43 de ani de la obținerea primei note de zece din istoria gimnasticii. În clipul respectiv, Arnold Schwarzenegger face exerciții pentru brațe la un aparat de forță și a spus câteva cuvinte despre minunata noastră fostă gimnastă, glumind pe baza relației de prietenie dintre ei.

„Asta este relația noastră. Eu fac toată treaba și ea primește laudele. Eu lucrez atât de mult la aparatele de fitness și devin din ce în ce mai bătrân, iar ea din ce în ce mai tânără. Asta e problema aici. Mă bucur că te-am întâlnit”, a spus Arnold Schwarzenegger în filmulețul respectiv.

Filmulețul în care apar Nadia Comăneci și Arnold Schwarzenegger a depășit 21.000 de aprecieri pe Instagram, a strâns mai mult de 4.000 de like-uri pe Facebook și are peste 118.500 de vizualizări pe Twitter.

Printre miile de comentarii primite se numără și cele din partea celebrităților, cântăreața Paula Seling, soprana Angela Gheorghiu și patinatoarea Katarina Witt fiind doar câteva dintre

Pe data de 17 iulie 1976, Nadia Comăneci a uimit întreaga lume prin faptul că a obținut prima notă de zece din istoria gimnasticii la Jocurile Olimpice de la Montréal; a obținut trei medalii de aur la probele de individual compus, bârnă și paralele, la probele pe echipe a câștigat o medalie de argint, iar la sol a primit medalia de bronz.

Înainte de a deveni actor, ulterior guvernator al statului California din SUA, Arnold Schwarzenegger a participat la competiții sportive unde a obținut și el o mulțime de medalii și titluri la culturism; acesta a fost de trei ori Mr. Universe (în 1968, 1969 și 1970) și de șapte ori Mr. Olympia (în 1970, 1971, 1972, 1973, 1974, 1975 și 1980)…

Surse: avantaje.ro, digisport.ro

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies