Home Stiri mondene Prințesa Diana, față în față cu amanta soțului ei, Camilla

Prințesa Diana, față în față cu amanta soțului ei, Camilla

de Clara

Serialul The Crown, difuzat pe Netflix, va scoate la iveală fel de fel de evenimente mai puțin plăcute din timpul domniei Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, dintre anii 1977-1990. Unul dintre cele mai intrigante momente va fi cel despre triunghiul amoros format din Prințesa Diana, Prințul Charles și Camilla, amanta acestuia.

Prințesa Diana știa de aventura pe care Charles o avea și chiar a încercat să oprească propria nuntă însă acest lucru a fost cu neputință și a trebuit să se mărite cu fiul Reginei Elisabeta a II-a. „Am fost întotdeauna trei în această căsnicie, deci a fost cam aglomerată”, spusese Lady D. în cadrul unui interviu acordat în anul 1995, confom celor de la playtech.ro.

Una dintre cele mai curajoase experiențe de care Prințesa Diana a avut parte a fost atunci când a confruntat-o pe Camilla. Evenimentul a avut loc la aniversarea de 40 de ani a surorii Camillei, când a luat prin surprindere pe toată lumea făcându-și apariția.

În timp ce toată lumea se distra, mama lui William și a lui Harry a decis să vorbească între patru ochi cu cea care intervenise în mariajul său. „I-am spus: «Camilla, ştiu exact ceea ce se întâmplă între voi». Mi-a răspuns: «Nu ştiu la ce te referi». I-am zis că ştiu ce este între ea şi Charles. Atunci, ea mi-a zis ceva interesant: «Ai tot ceea ce-ţi doreşti. Toţi bărbaţii din lumea asta sunt îndrăgostiţi de tine. Ai doi copii frumoşi. Ce vrei mai mult?». I-am răspuns: «Îmi vreau soţul»”, mărturisise Prințesa Diana, potrivit sursei menționate anterior.

Ulterior, Camilla nu a mai putut face nimic altceva decât să lase capul în pământ, asumându-și, indirect, vina. Lady D. precizase că fusese un moment greu de descris în cuvinte, deoarece, în cele din urmă, își făcuse curaj și reușise să spună ce avusese pe suflet, după șapte ani în care fusese înșelată…

Sursa

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies