Home Stiri mondene Raluca Podea a primit inelul. Iată cine i l-a oferit!

Raluca Podea a primit inelul. Iată cine i l-a oferit!

de Buinoschi Andreea

Raluca Podea a împlinit 35 de ani, iar cadoul primit a fost un inel extrem de scump. Se pare că bijuteria a fost oferită chiar de fiul său, care i-a transmis și un mesaj extrem de emoționant. Fericită datorită acestei surprize Raluca a făcut public mesajul, chiar pe contul său de Instagram.

„Dragă mamă, vreau să încep prin a-ți spune cât de mult te iubesc. Tu ai fost prima persoană care m-a iubit din momentul în care am pășit în această lume, chiar înainte de asta. Tu ești cea mai importantă femeie din viața mea și mereu vei fi. Știu că viața e grea pentru tine și eu mă străduiesc întotdeauna pentru a o face mai ușoară. Ai sacrificat atât de multe în viață ca să mă crești. Ești cea mai puternică persoană pe care o știu, plină de iubire și motivație”, este mesajul primit din partea fiului său.

Deși, în prezent, se bucură de tot ceea ce are, în urmă cu doar câteva săptămâni, era în plin scandal cu Brigitte Sfăt. Aceasta a fost logodită cu Florin Pastramă și a învinuit-o pe Brigitte pentru despărțire.

„Dacă erai o Femeie discutai cu mine normal, cum ai făcut când erați la Reșița, asta denotă că ai caracter zero și pe unde te prind te tund… nu suport c*****e și tu ești cea mai mare pentru ce ai făcut! Eu te-am filmat când Florin mă suna cu FaceTime și vorbeam cu tine și restul concurenților de la Reșița și îmi arăta cât eșt de c***ă ești că ai venit să te f**i la filmări cu pocăitul ăla… vizavi de reclamă, așa cum ai declarat… să te uiți pe poze să vezi ce mă ruga ăla să vorbesc de el la TV (…). Nu mă înțelege greșit, nu îl vreau pe jegul ăla afemeiat înapoi, dar «milionarul» are să-mi dea banii pe care a venit să-i ceară mamei mele împrumut. Îmi vreau bani cât mai repede vă distrug (am filmulețe și probe mult mai grele decât Prostituția pe care ai făcut-o în «Fermă»)… asta este mașina lui!!! Mie nu mi-a cumpărat nimic și demonstrez asta la TV…aștept să vorbim altfel te distrug…”, este mesajul prin care a început scandalul cu Brigitte Pastramă…

Sursa

Sursa

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies