Home Stiri mondene Răzvan Fodor va prezenta o nouă emisiune

Răzvan Fodor va prezenta o nouă emisiune

de Clara

Răzvan Fodor va prezenta un nou show, Alpha Kids. Emisiunea va fi dedicată copiilor născuți după anul 2010, iar despre acest show a oferit câteva declarații.

„Fiecare generație are un nume, în cazul meu, născut în 1975, fac parte din generația Y. Copiii născuți după 2010 sunt generația Alpha și se spune că ei fac parte din generația care va schimba lumea, așa că am fost curioși să aflăm dacă ce spun statisticile este adevărat. Și mă bucur să raportez că ceea ce am văzut m-a încântat foarte tare! Am întâlnit copii care, la doar opt ani, conduc deja afacerea lor și până la puști care își dedică deja viața pentru a salva planeta pe care trăim. Așa că mi s-au confirmat două lucruri: în primul rând, faptul că educația este extrem de importantă, iar implicarea părinților este esențială, iar în al doilea rând, vă spun că, dacă aceasta este următoarea generație, suntem salvați”, a spus Răzvan Fodor, conform cancan.ro.

În urmă cu ceva timp, Răzvan Fodor a vorbit despre emisiunea Burlacul, emisiune ce tocmai a ajuns la final, spre marea dezamăgire a fanilor.

„Sincer, nu mă vedeam în ipostaza de a fi prezentator într-un show matrimonial, numai că am acceptat în momentul în care am cunoscut producătorii emisiunii, care mi-au garantat că nu va fi un show cu nuditate gratuită și că nu voi vorbi doar ceea ce imaginile arată, va fi despre altceva. Ceea ce s-a și întâmplat și ne-am dat interesul ca fiecare episod în parte să se încheie cu un tâlc, pentru ca oamenii să înțeleagă ce anume l-a determinat pe Burlacul să ia anumite decizii. Cam astea sunt motivele care m-au determinat să accept să prezint această emisiune, de care sunt foarte mulțumit!

Chiar dacă pare destul de simplu, trebuie să fii, în primul rând, curios, iar mie mi-a plăcut. Am stat foarte mult timp plecat de acasă, acesta fiind singurul aspect care nu mi-a plăcut foarte tare”, a spus Răzvan Fodor, pentru revista Viva!

Sursa

Sursa

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies