Răzvan Simion și Lidia Buble trăiesc o frumoasă poveste de iubire și își transmit frecvent mesaje prin care își manifestă sentimentele profunde.
Însă, de data aceasta, prezentatorul TV i-a făcut o adevărată surpriză iubitei sale, în timp ce aceasta era pe o scenă din Timișoara și susținea un concert.
Lidia Buble are succes nu doar în carieră, ci și pe planul amoros, având în vedere că are o relație serioasă cu prezentatorul TV Răzvan Simion de mai bine de patru ani.
Cântăreața își promovează piesa nouă, Margarita, în cadrul unui turneu, iar în weekendul trecut s-a aflat la Timișoara.
Piesa Margarita este realizată în colaborare cu artistul December Bueno și a ajuns să fie difuzată și în Spania și America Latină.
Frumoasa artistă a fost luată prin surprindere de către Răzvan Simion, care i-a provocat lacrimi de emoție pe scenă.
Lidia Buble a cântat piesa Margarita, iar după aceea s-a trezit cu iubitul ei pe scenă, făcându-i declarații de dragoste, în văzul tuturor fanilor, care au fost entuziasmați să fie părtași la un asemenea moment romantic.
Răzvan Simion i-a oferit Lidiei Buble și un trandafir roșu ce semnifică dragostea pe care i-o poartă, i-a spus că o iubește, iar fanii au aplaudat.
Cântăreața a dezvăluit în urmă cu puțin timp că visează să aibă o familie extrem de numeroasă.
„Când vine vorba despre copii, sunt disperată. Nu-mi doresc un copil, nici doi, nici trei, nici zece, nici unsprezece, nici doisprezece, mai mulți”, a declarat Lidia Buble pe InstaStory…
Surse: spynews.ro, playtech.ro