În cadrul emisiunii pe care o prezintă, Răzvan Simion a spus că este extrem de nemulțumit de serviciile pe care banca la care a apelat le oferă și intenționează să se mute.
„Banca unde am toate conturile, pe care o să o schimb, îmi tot trimite mesaje că trebuie sa mă actualizez, cu alte cuvinte, mă tot amenință pe banii mei. Acum, mi-a trimis mesaj ca îmi expiră polița RCA și că o să schimbe ei”, a spus acesta în cadrul emisiunii sale de la Antena 1.
În prezent, Răzvan Simion pare mai fericit ca niciodată. Acest lucru se datorează iubitei sale, Daliana Răducan, cu care are o relație de mai bine de un an și jumătate.
„Pe planul sentimental, urmează să cresc. Cresc împreună cu iubita mea și ne ținem unul pe altul. Ne ținem foarte bine, într-o complementaritate pe care, cumva, am căutat-o și am găsit-o. Evoluăm și așa, poate o casă mai mare, poate copii mai mulți, poate vacanțe. Perioada asta a curățat tot ce prinzi pe lângă tine, multele energii, eu le zic zoaie. M-au oprit, cumva, din creștere”, a declarat Răzvan în podcast-ul lui Damian Drăghici.
„Amândoi am ajuns la concluzia că suntem mai valoroși împreună decât separați. Știm să ne potențăm unul pe celălalt, e ca o sinergie ceea ce trăim. Am înțeles cât de important este să ai alături persoana potrivită și că cele mai frumoase lucruri se trăiesc în doi.
Acasă eu sunt amfitrioana, iar el este invitatul VIP. Funcționăm ca o baterie externă unul pentru altul. Sunt weekenduri în care nu ieșim din casă, dar ne vin în minte și petreceri memorabile cu prietenii. Preferăm însă vacanțele în doi. E o intimitate odihnitoare.
Da, există momente în care creativitatea mea ajunge la apogeu și încerc să o impresionez pe Daliana cu măiestrie olfactivă și arhitecturală (plating). Așa răspund eu oficial (n.r. – zâmbește), dar sunt și zile când nu am chef să pun de un ceai… și, atunci, apelăm la delivery”, au spus cei doi îndrăgostiți pentru viva.ro…