Home Stiri mondene Reacția Andreei Bălan după ce George Burcea a fost prins drogat

Reacția Andreei Bălan după ce George Burcea a fost prins drogat

de negriuelena
loading...

Căsnicia Andreei Bălan, în vârstă de 34 de ani, și a lui George Burcea (32 de ani) este într-o situație din ce în ce mai rea, divorțul părând iminent.

După ce a ieșit la iveală faptul că cei doi mai sunt soț și soție doar în acte, o altă veste a cutremurat relația lor și showbizul românesc.

George Burcea a fost prins drogat în timp ce se afla la volan.

Acesta era de ceva timp în atenția polițiștilor și l-au oprit special la câteva străzi distanță de locuința sa pentru a îi face un control.

„A fost testat cu aparatul Drug Test și a ieșit pozitiv la cocaină. A fost băgat în mașina Poliției și dus la IML, unde i-au fost recoltate probe de sânge și de urină.

Acesta a fost cooperant și se vedea în comportamentul lui că ceva nu este în regulă”, au declarat sursele Click!.

George Burcea riscă să ajungă la închisoare.

„Dosarul va ajunge pe masa procurorului și apoi va fi trimis în judecată.

Potrivit Codului Penal, fapta se pedepsește cu închisoare de la șase luni la un an, de obicei cu suspendare”, au mai dezvăluit sursele respective.

Andreea Bălan a încercat să mențină discreția cu privire la scandalul care a luat amploare, dorind să evite discuțiile pe tema căsniciei sale.

Cu toate acestea, a scris un mesaj cu subînțeles pe conturile sale de socializare, mesaj care a apărut la scurt timp după ce soțul ei a fost prins aflându-se sub influența substanțelor interzise.

„«Let it hurt. Let it bleed. Let it heal and let it go. #quotes #life» (n.r.: «Lasă să doară. Lasă să sângereze. Lasă să se vindece și lasă să plece»)”, a scris Andreea Bălan.

George Burcea a fost contactat telefonic de reporterii de la Spynews, dar a refuzat să facă declarații atunci când a auzit motivul pentru care i se solicita părerea și a închis telefonul.

Conform zvonurilor, faptul că este dependent de droguri ar fi motivul real din cauza căruia cei doi au început să nu se mai înțeleagă și să se certe des în ultima vreme, potrivit Spynews

Surse: wowbiz.ro, click.ro

loading...

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies

error: Alert: Content is protected !!