Luca era genul de om pe care toți îl admirau, dar puțini îl înțelegeau cu adevărat. La 33 de ani, avea o carieră de succes, o casă frumoasă și o viață care părea perfectă. Însă, în spatele zâmbetului impecabil, ascundea un adevăr pe care nu-l împărtășise nimănui: nu simțea că trăiește cu adevărat.
Deși avea tot ce și-ar fi dorit cineva din exterior, fiecare zi era un șir de sarcini și responsabilități care nu-i aduceau nicio bucurie reală. Pasiunile lui fuseseră îngropate sub liste de „trebuie”, iar fiecare dimineață părea o copie identică a celei precedente.
Cuprins:
O întâlnire care schimbă totul
Într-o zi, întârziat și grăbit, Luca a intrat într-o cafenea mică și neobservată de pe strada unde lucra. Nu mai fusese niciodată acolo, dar ploaia torențială îl forțase să caute adăpost.
La tejghea, o bătrână cu ochi luminoși îi întinse o ceașcă de cafea și, fără să-l întrebe ce dorește, îi zâmbi:
— Ești gata să începi cu adevărat?
Luca a fost surprins. „Să încep ce?”, se gândi el. Dar nu apucă să întrebe, pentru că bătrâna se întoarse deja spre alt client. În timp ce sorbea din cafeaua neașteptat de bună, privirea i-a căzut pe un perete plin cu bilețele colorate. Fiecare părea să conțină un mesaj.
Curios, s-a apropiat și a citit câteva:
- „Fă azi ceva pentru prima dată.”
- „Cel mai mare risc e să nu riști nimic.”
- „Dacă ar fi ultima ta zi, ai fi mulțumit de cum ai trăit-o?”
Ultimul mesaj l-a lovit ca un trăsnet. Nu, nu ar fi fost mulțumit. Nu simțea că trăiește, doar că supraviețuiește.
— Dacă ai putea face orice, fără teama de eșec, ce ai face?, îl întrebă dintr-o dată bătrâna, care apăruse lângă el.
Luca ezită. Răspunsul era clar în mintea lui, dar niciodată nu-l spusese cu voce tare.
— Aș călători. Aș scrie o carte. Aș învăța să cânt la pian. Aș încerca să fiu liber.
Bătrâna a zâmbit larg și a luat un bilețel alb. „Scrie primul pas”, i-a spus, apoi i l-a pus în buzunar.
Primul pas spre libertate
În acea seară, Luca s-a așezat la birou și, pentru prima dată după ani de zile, a scris. Nu pentru muncă, nu pentru alții, ci doar pentru el.
Săptămâna următoare, și-a rezervat un weekend pentru o escapadă într-un oraș necunoscut. Apoi, a început să ia lecții de pian. Nu a renunțat la viața lui, dar a început să o trăiască altfel.
Cafeneaua aceea? N-a mai găsit-o niciodată. De fiecare dată când încerca să se întoarcă, locul nu mai era acolo. Parcă nici nu existase vreodată.
Dar bilețelul din buzunar? Încă îl avea.
Și, de fiecare dată când simțea că se pierde în rutină, îl scotea și își amintea: Primul pas e cel mai important. Restul vine de la sine.
