Home Stiri mondene Silviu Biriș renunță la actorie. Vrea să se călugărească

Silviu Biriș renunță la actorie. Vrea să se călugărească

de Buinoschi Andreea

Silviu Biriș a decis să se apropie mai mult de Dumnezeu și să renunțe la meseria care l-a consacrat: actoria. În prezent, este în anul terminal la Universitatea Teologică Justinian Patriarhul, Secția Pastorală, vrând să devină preot. Vestea a venit ca un șoc nu doar pentru fanii săi, ci și pentru membrii familiei, printre care s-a numărat și băiatul lui.

„A fost un șoc când am auzit că tata dă iarăși la facultate, și la Teologie. Eu inițial, am vrut să dau la Actorie, apoi la Medicină, iar la final m-am decis să dau la Istorie”, a spus tânărul, în cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță.

Mai mult decât atât, acesta a povestit că își dorește ca fiul său să nu îi urmeze exemplul și să nu se facă actor, deoarece este o meserie extrem de dificilă. „Pentru mine, David este foarte important, mă echilbrează. David este anul întâi la Facultatea de Istorie. Când mi-a zis că vrea să se facă actor, am zis: „Doamne, nu actor! Vreau să aibă o viață normală, fericită”. Profesia de artist e frumoasă, dar cere mult sacrificiu. Ajungem să nu mai știm cine suntem. Eu, la un moment dat, am făcut față destul de greu. Am înțeles că este o meserie care are un preț foarte mare. Joc și acum, dar nu aș mai da la Teatru cu mintea de acum. După ce termin Teologia, am planuri”, a spus actorul pentru emisiunea de la PRO TV, conform click.ro.

În urmă cu aproximativ un an, când s-a decis închiderea bisericilor în timpul stării de urgență, actorul a scris, pe rețelele de socializare, despre motivele pentru care decizia a fost una greșită. „În atenția celor care și-au asumat deciziile unei țări. Vă faceți părtași la moartea unui popor. Închizând bisericile, închideți «Spitalele Sufletelor». Voi aveți acum de lucru. Dar noi ce facem?! Vă privim încarcerați cum vă faceți și faceți planuri de salvare. Lăsați-ne și pe noi să vă ajutăm! Lăsați-mă și pe mine să mă salvez! Lăsați-L și pe Dumnezeu să lucreze!”, a fost reacția acestuia.

Sursa

Sursa

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies

Loading..