Home Stiri mondene Simina și Alex Zănoagă de la „Puterea Dragostei” au făcut marele anunț

Simina și Alex Zănoagă de la „Puterea Dragostei” au făcut marele anunț

de negriuelena

Simina Loica și Alex Zănoagă au făcut marele anunț, acela că vor deveni soț și soție. Ei sunt primii dintre foștii concurenți ai show-ului care își unesc destinele.

Aceștia au format un cuplu în timpul primului sezon de la Puterea Dragostei, iar după ce s-a încheiat, Simina a rămas însărcinată.

În prezent, bruneta se află în săptămâna a 17-a de sarcină, iar de curând a dezvăluit și faptul că va avea băiețel, după cum a fost dorința ei.

Cei doi au stabilit deja toate detaliile cu privire la nuntă și botez, inclusiv pe cine vor să pună nași.

Înainte de a aduce pe lume primul lor copil, Simina și Alex au anunțat că au hotărât să se căsătorească. Mai exact, cununia civilă va avea loc la începutul anului viitor.

Cununia religioasă o vor face în vară, pe data de 21 august, după ce se va naște băiețelul.

„În ianuarie vom avea cununia, iar nunta este planificată pe 21 august 2020”, a anunțat Simina.

„Raju și eventuala lui iubită vor fi nașii de botez pentru bebeluș, iar verișorii mei sunt nașii noștri de căsătorie”, a mai dezvăluit bruneta.

 „Simina va avea un băiețel, exact ce și-a dorit.

La ultimul control avut zilele trecute, la ecografia făcută de medici, Siminei s-a spus clar că fătul se dezvoltă normal, arată bine, este în grafice, iar pe imagini, i s-a putut vedea și sexul copilului”, au spus surse din anturajul cuplului.

Raju și eventuala lui iubită vor fi cei care vor creștina micuțul.

„Raju este cel mai potrivit pentru a fi părinte spiritual, se înțelege de minune cu cei doi, iar cu Alex chiar a făcut și o melodie”, au mai spus apropiații Siminei și ai lui Alex Zănoagă.

Alex și Simina au hotărât ce nume va purta fiul lor, sora Siminei fiind cea care l-a ales: acesta este George, așa cum se numește și fratele mai mare al lui Alex și Dominic.

Alex Zănoagă a lansat o melodie pentru Simina. Piesa este compusă de Raju și se numește Nimeni nu credea.

Câteva versuri din piesa lui Alex Zănoagă pentru Simina:

„Lumea îți zicea: «Ce cauți cu ăsta, măi fată?»

Toți mă înjurau și mă jigneau că nu am față de tine

Dar tu ai vrut să fii cu mine și s-a transformat în iubire

Ăștia au vorbit, au vorbit în neștire și au trecut, au trecut zile”

Sursa: wowbiz.ro

loading...

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies

error: Alert: Content is protected !!