Home Stiri mondene Simona Gherghe a fost atacată și ea

Simona Gherghe a fost atacată și ea

de Buinoschi Andreea

În urmă cu mai bine de două luni, Mirela Vaida a fost atacată cu o piatră, chiar în timp ce prezenta emisiunea Acces Direct. După ce mai multe persoane au susținut că totul ar fi fost regizat, Simona Gherghe, fosta prezentatoare a emisiunii, a declarat că și ea a fost pusă în situații similare, dar nu atât de grave.

„Mi se pare un pic ciudat, am văzut o mulțime de oameni care au spus că a fost o regie. Mi s-a părut nedrept, nu ai cum să faci așa ceva. Este o emisiune care stârnește tot felul de controverse și atrage niște oameni care pot să aibă astfel de probleme.

Am avut multe astfel de incidente, dar, din fericire pentru mine, nu au fost live. Așa că le-am gestionat altfel. Mi-a fost frică pentru viața mea în perioada aceea”, a declarat Simona Gherghe pentru cei de la Antena Stars.

„Vreau să le spun celor de acasă că le mulțumesc pentru cuvintele de încurajare. Am colegul aici, să mă ajute, el e Adi Velea. Avem cazuri sociale astăzi, multe lucruri pe care le tratăm de fel în emisiune.

Iată că un eveniment pe care nu l-am putut anticipa ne face ca azi să gândim totul altfel! Îi mulțumesc Lui Dumnezeu în fiecare clipă că sunt aici, lângă dumneavoastră, și că am ajuns vineri acasă, lângă copiii mei”, a spus Mirela Vaida în cadrul emisiunii pe care o prezintă…

Sursa

Sursa

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies

Loading..