Din cauza faptului că a fost infectată cu noul Coronavirus, Simona Gherghe a trebuit să ia o pauză de la televiziune. Cu toate că și-a revenit, aceasta a mai stat acasă, deoarece ceilalți membri ai familiei încă erau pozitivi.
„Nu vrem să riscăm”, a spus vedeta Antena 1 în mediul online. Cu toate acestea, există și vești bune. Prezentatoarea a revenit astăzi, 23 februarie, în platoul emisiunii.
„Astăzi este prima zi când mă simt om, pentru că, zilele trecute, n-am fost tocmai bine. E prima zi când, teoretic, aș putea să ies, pentru că decizia de izolare a fost până ieri inclusiv, dar nu o s-o fac, pentru că, în continuare, tușesc și nu vreau să pun în pericol pe nimeni”, a mai spus aceasta pe Instagram.
De când are copii, Simona Gherghe nu mai poate avea foarte mult timp pentru ea și pentru soțul ei. Cu toate acestea, prezentatoarea a spus că a reușit să aibă parte de câteva momente alături de el.
„S-a întâmplat de ziua mea, acasă. Cumva aşteptam momentul ăsta, dar nu mi-am imaginat că va fi chiar de ziua mea. În ultimele luni, n-am mai avut momente în care să evadăm. Pentru că nu s-a mai putut. Mai ieşeam la film doar noi doi, dar acum nu mai putem nici măcar asta. Așteptăm vremuri mai bune, să putem pleca măcar două zile.
N-o să dau chiar tot din casă! Nu mă simt foarte confortabil să vorbesc despre lucruri atât de intime, care țin doar de noi doi. Eu chiar cred că fiecare cuplu trebuie să aibă amintiri pe care să le păstreze doar ei doi. Şi e cu atât mai important când unul dintre parteneri are şi o viață publică, cum e cazul meu…
Normal că mai sunt şi discuții. Dar discutăm, discutăm. Şi da, cedăm pe rând. Nu-mi amintesc de vreo supărare lungă… Cred că cele mai frumoase daruri pe care ni le-am făcut au fost copiii”, a mărturisit prezentatoarea în cadrul unui interviu acordat celor de la viva.ro.