De câtva timp, lumea mondenă a fost luată prin surprindere la aflarea veștii că Gina Pistol este însărcinată. Conform spuselor apropiaților cuplului, îndrăgita prezentatoare este în primul trimestru de sarcină și este mai fericită ca niciodată.
Cum era de așteptat, cei doi sunt extrem de rezervați în ceea ce privește viața lor privată și niciunul dintre ei nu a confirmat sau infirmat aceste presupuneri. Apropiații lor au spus că Gina este gravidă în aproximativ trei luni, urmând să devină mamă în anul 2021.
„Acest secret îl știu doar câțiva apropiați, foarte puțini la număr. Momentan nu ar vrea să dezvăluie nimic cei doi, nici lor nu le vine să creadă, sunt extrem de emoționați. Ei sunt împreună de câțiva ani și n-au prea vorbit despre povestea lor de iubire, cu atât mai puțin despre emoțiile, bucuriile sau viața lor privată. Perioada de izolare i-a apropiat foarte tare, au petrecut mai mult timp împreună și probabil au decis să facă lucruri mărețe împreună, chiar și o familie. În anturajul lor, extrem de restrâns, se vorbește acum despre această sarcină”, a spus un prieten apropiat pentru cei de la Ciao.ro.
După ce și-au asumat relația în mod public, vedeta de la Antena 1 a vorbit despre relația pe care o are cu Smiley. „Ne respectăm foarte mult unul pe celălalt şi nevoile celuilalt. Cumva, eu şi Andrei ne-am găsit unul pe altul, pentru că îi înţeleg şi respect programul şi nu sunt genul de iubită cicălitoare, care să-i reproşeze că a stat prea mult la studio. Dacă petrece mai mult timp acolo decât mi-aş dori eu, mă duc şi eu la studio şi stau cu gaşca de acolo. E foarte interesant să vezi cum se naşte muzica!”, a spus aceasta.
Așadar, se pare că relația dintre cei doi ajunge la un alt nivel și, acum, îndrăgostiții trăiesc cea mai frumoasă perioadă a vieții lor…