Home Stiri mondene Ștefan Bănică jr. a vorbit despre marele său regret. Care este acesta

Ștefan Bănică jr. a vorbit despre marele său regret. Care este acesta

de negriuelena
loading...

De peste 30 de ani, Ștefan Bănică jr. este unul dintre cei mai îndrăgiți artiști din țara noastră, cu o carieră la cel mai înalt nivel.

Acesta a dezvăluit de curând în cadrul unui interviu ce meserie ar fi avut dacă nu devenea artist,

dar în același timp și-a exprimat și cel mai mare regret care l-a urmărit încă din copilărie.

„Rock’n roll-ul pentru mine înseamnă bucuria de a cânta. Dincolo de cuvinte, e importantă starea, ce transmiți. (…)

Până la cinci ani nu eram hotărât, voiam să aleg trei profesii: clovn, polițist și actor.

După ce mi-am dat seama că primele două seamănă între ele, m-am decis să mă fac actor, și de la cinci ani nu am avut niciun fel de alt gând. (…)

Muzica a venit mai târziu. (…)

Muzica a venit în completarea actoriei, dar la 14 ani eram deja injectat cu «sindromul» Beatles și apoi rock’n roll,

care este pentru mine o stare de spirit care nu va muri niciodată”, mărturisea Ștefan Bănică Jr, acum câțiva ani.

„Ai mei m-au dat la școală la cinci ani și unsprezece luni, eu fiind născut în octombrie…

Și bine au făcut, țin minte că mama a vrut să mă dea la o școală de muzică… n-avem.

Eu am un mic cinema acasă, recunosc că mi-am dorit lucrul ăsta și, în timp, am reușit.

Am văzut cam toate filmele și mă impresionează că mai toate sunt subiecte reale. Am văzut multe filme bune…

În România, în schimb, filmele se vând prost. E trist să văd «Liceenii» de multe ori pe an la TV. (…)

Avem actori talentați, avem oameni de valoare, nu prea știm să îi prețuim, dar de avut, îi avem.

Am un singur mare regret.

E un rol pe care trebuia să-l joc la vremea lui şi, din păcate, nu l-am jucat. Totdeauna mi-au plăcut tinerii furioși…

«Privește înapoi cu mânie», de John Osborne – priveşte un rol pe care trebuia să-l joc la 20 și ceva de ani”, adăugase Ștefan Bănică Jr.

Sursa: spynews.ro

loading...

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies

error: Alert: Content is protected !!