Home Stiri mondene Ștefan Bănică junior spune cum a fost să crească alături de faima tatălui său

Ștefan Bănică junior spune cum a fost să crească alături de faima tatălui său

de Clara

În cadrul unui interviu, Ștefan Bănică junior a vorbit despre relația care a existat între el și între tatăl său, spunând că, în ciuda a ceea ce se crede, nu au existat presiuni asupra sa.

„Nu, nu aveam niciun fel de apăsare. Din contră, îmi plăcea, că, oriunde mă duceam cu tatăl meu, toată lumea îl cunoştea, iar lui îi plăcea să stea de vorbă cu oamenii. Şi, uneori, poate mă deranja faptul că oamenii furau, într-un fel, din timpul meu cu el.

Nu, n-am avut acest sentiment, pentru că, la 18 ani, când am intrat la Institutul de Teatru şi am făcut filmul «Liceenii», popularitatea mea şi a colegilor mei a devenit, dintr-odată, atât de mare, încât nu am avut timp să mă gândesc la asta. A fost un succes timpuriu cu două tăişuri.

A fost pentru prima oară când am apărut împreună în faţa unui public – erau 5.000 de oameni în sală. Atunci, pe scenă, nu a existat nicio relaţie tată-fiu, el era ditamai actorul Ştefan Bănică, iar eu studentul începător de la Institutul de Teatru – diferenţă de la cer la pământ. Dar a fost una dintre cele mai importante lecţii din care am avut de învăţat. Nu a fost ca la şcoală, de fapt, nu avea nicio legătură.

La variété şi la revistă e cu totul altceva decât în teatrul clasic – există o dedublare a actorului, există o atenţie la reacţiile publicului care este integrat în spectacol, iar spectacolul devine interactiv. Toate lucrurile acestea nu aveam cum să le ştiu, indiferent cât mi-ar fi spus alţii, decât să le experimentez eu însumi.

Eram un amestec de timiditate şi determinare. Aveam visuri, ca orice adolescent. Asta spun şi azi în concertele mele, că adolescenţa mi se pare cea mai frumoasă perioadă din viaţa unui om, tocmai pentru că vârsta îţi dă posibilitatea să visezi, să nu ai limite”, a spus acesta pentru cei de la adevarul.ro…

Sursa

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies