Home Stiri mondene Alina Pușcaș, ultimele pregătiri pentru venirea pe lume al celui de-al treilea copil

Alina Pușcaș, ultimele pregătiri pentru venirea pe lume al celui de-al treilea copil

de negriuelena
loading...

Alina Pușcaș și soțul său vor deveni, în curând, părinți pentru a treia oară, iar pregătirile pentru venirea pe lume al bebelușului deja se apropie de final.

Recent, îndrăgita actriță și prezentatoare TV a oferit un interviu pentru Libertatea, unde a vorbit despre această perioadă specială prin care trece, dar și în legătură cu felul în care se va schimba viața familiei sale.

Aceasta a precizat că mai are încă șase săptămâni de sarcină și s-a arătat deranjată de faptul că va fi nevoită să suporte canicula. Deși este fericită că va avea cel de-al treilea copil, Alina Pușcaș consideră că momentul să se oprească la atât.

„Încă mă simt suficient de neînghesuită de cea mică, dar mai am totuși șase săptămâni de petrecut în aceeași situație. De obicei, ultima lună este întotdeauna cea mai grea, cu atât mai mult cu cât prind de data aceasta canicula în toată «splendoarea» ei. În ce privește dorul de sarcină, cred că mi-am satisfăcut suficient de mult «pofta» cu trei sarcini (râde),așa că las alte doamne și domnișoare să contribuie la creșterea natalității”, a declarat Alina Pușcaș.

Aceasta nu se simte pregătită pentru a adopta, așadar nu va recurge la acest gest nobil, din mai multe motive pe care le-a enumerat și argumentat.

„Sună frumos și nobil, dar nu cred că am avea suficient timp să ne ocupăm de patru copii. În plus, cred că îmi este teamă de mai multe aspecte legate de adopție și de proceduri, de faptul că am văzut situații în care, după niște ani, părinții naturali și-au cerut (din punctul meu de vedere, nejustificat) drepturile, care poate au ruinat familii din pricina proceselor.

Nu mai pomenim de suferința la care sunt supuși copiii care trec prin așa ceva. Mai am teama că, indiferent cum aș proceda eu, se vor simți diferențe între copiii mei și cel adoptat. Sunt multe aspecte peste care ar trebui să trec ca să pot face pasul spre o adopție, din păcate”, a adăugat aceasta.

Deși nu le va fi ușor cu trei copii, Alina și soțul său se vor descurca, după cum a spus chiar ea:

„Nu mutăm pe nimeni la noi, pentru că ne vom descurca mulțumită programului de grădiniță al celor mici. I-am obișnuit cu grădinița de la un an și opt luni și sunt foarte încântați de tot ceea ce fac zilnic acolo. Așa că, din momentul în care va apărea noul membru al familiei, pe timpul zilei Alexandru și Melissa vor fi la grădiniță până la ora 17.00 și, până atunci, dacă nu sunt eu, bona va avea timp destul să se ocupe de cea mică”.

Frumoasa brunetă a vorbit și despre cum au primit ceilalți doi copii vestea că vor avea o surioară.

„Le-am spus mereu că e în burtică și așteptăm să crească, să vină și ea să se joace cu noi. Și Alex chiar m-a întrebat cum va ieși din burtică. Evident că m-am blocat, pentru că nici nu voiam să-l mint, nici să-i spun vreo povestioară absurdă, așa că i-am promis că îi voi explica atunci când va mai crește. Amândoi par entuziasmați în acest moment, rămâne de văzut mai târziu dacă ne vom lovi de gelozii”, a mai spus Alina Pușcaș…

Sursa: libertatea.ro

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies

error: Alert: Content is protected !!