Home Stiri mondene Anca Serea, detalii noi despre a șasea sarcină

Anca Serea, detalii noi despre a șasea sarcină

de negriuelena
loading...

Anca Serea mai are trei săptămâni până va deveni mamă pentru a șasea oară. Aceasta este extrem de nerăbdătoare să își țină în brațe fetița și deja a ales ce nume va purta. Ea și soțul său, Adrian Sînă, au decis că micuța va avea, asemenea fraților ei, nume biblic: Leeah.

Invitată în cadrul unei emisiuni TV, frumoasa brunetă a oferit detalii noi despre sarcina sa. Printre altele, aceasta a spus că are o sarcină ușoară și a precizat că acum, când este din ce în ce mai aproape de a naște, nu mai are posibilitatea să fie la fel de activă ca înainte.

„Noi mai avem vreo trei săptămâni. La noi a fost magie de șase ori, sper să nu fie și a șaptea. Mă ajută fizicul și gena, nu știu câte kilograme am luat. Nu mi-am făcut din asta un scop, am zis să mă bucur de sarcină și să nu mă cântăresc. Pe 10-15 august voi naște, nu-mi vine să cred că a trecut timpul. Mă cam plictisesc, că nu mai sunt atât de activă ca înainte. A fost mai ușoară sarcina aceasta, mai puțin debutul, că am avut probleme cu fierul”, a declarat Anca Serea.

Adrian Sînă pare chiar mai emoționat decât soția sa în privința venirii pe lume a micuței. Într-un interviu pentru Click!, acesta a dezvăluit că, la fel cum a procedat și la nașterile anterioare, cel mai probabil va aștepta la ușa sălii de nașteri. Acesta nu va fi prezent înauntru, din cauză că ar putea leșina din cauza emoțiilor…

„La celelalte naşteri am fost la uşă. Acum, sincer, deşi mă consider un om modern, cred că nu aş rezista să stau în sală, cred că aş leșina. Mi-aş dori, dar nu cred că sunt suficient de puternic. Dacă îmi fac curaj totuși, cred că va trebui să dea doctorul un prim ajutor”, a spus Adrian Sînă.

Sursa: spynews.ro

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies

error: Alert: Content is protected !!