Home Stiri mondene Lora, din nou logodită: „M-a surprins, dar știam că mă vrea de soție”

Lora, din nou logodită: „M-a surprins, dar știam că mă vrea de soție”

de Arseni Ana

De curând, Lora, pe numele său din buletin Laura Petrescu, în vârstă de 36 de ani, a fost cerută în căsătorie de iubitul său, Ionuț Ghenu, și este în culmea fericirii. Aceasta a vorbit pentru prima dată despre inelul său de logodnă și motivul pentru care nu dorește să îl poarte prea des.

„M-a surprins, însă știam că mă vrea de soție. Suntem foarte fericiți. Îmi e frică să nu îmi stric inelul, pentru că, având o piatră prețioasă pe scenă, eu dau microfonul din mână în mână, mai dansez, iar acum am mai și slăbit și îmi cade foarte ușor”, a declarat Lora.

Frumoasa artistă s-a destăinuit și în legătură cu modul în care se poartă cu ea viitorul său soț, dar și ce anume a atras-o cel mai mult la el.

„Este un om foarte corect. Pentru el nu contează cine greșește. Asta m-a atras cel mai mult la el. Mă apreciază și mă încurajează de fiecare dată, iar atunci când simt că nu mai pot, el mă ajută să merg mai departe. Suntem niște oameni care muncim mult”, a mai spus artista.

În privința detaliilor legate de marele eveniment, cântăreața a fost rezervată, dorind să ofere informațiile necesare atunci când va considera că este momentul adecvat pentru a le face publice…

Lora urmează să se căsătorească pentru a doua oară, aceasta fiind într-o relație serioasă cu Ionuț Ghenu. Prima dată s-a căsătorit în 2012 cu actorul de stand-up comedy Dan Badea, dar căsnicia lor nu a durat decât doi ani, în 2014 drumurile celor doi îndreptându-se în direcții diferite. La acea vreme s-a speculat că motivul care a dus la divorțul dintre ea și Dan Badea a fost faptul că artista l-a înșelat pe comediant chiar cu Ionuț Ghenu. La ceva vreme după pronunțarea divorțului, Lora și Ionuț Ghenu nu s-au mai ascuns de ochii lumii, ci și-au asumat relația.

Sursa: ciao.ro

loading...

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies

error: Alert: Content is protected !!