După trei sarcini în doar patru ani, Cayley, o creatoare de conținut din Arizona, a simțit că e momentul să își recapete încrederea în propriul corp. Totuși, căutarea sa pentru o transformare de tip „mommy makeover” în Statele Unite a întâmpinat o piedică majoră: costurile, care se ridicau la 40.000 de dolari.
„Locuiesc în Arizona, iar Scottsdale e centrul chirurgiei plastice,” a spus Cayley, 35 de ani, pentru People. „Am început să caut chirurgi, dar cu trei copii mici acasă… nu-mi permiteam asemenea costuri”.
Fără să stea pe gânduri, a făcut ceea ce fac multe femei aflate în situații similare: a căutat pe Google. Locațiile care se evidențiau ca fiind „capitalele chirurgiei plastice” erau Mexic, Columbia și Turcia. Deși Mexicul era mai aproape, dorința de aventură a determinat-o pe Cayley să aleagă Turcia.

A contactat mai multe clinici din Istanbul, însă cabinetul doctorului Safa Manav a fost cel care i-a câștigat încrederea. „Au fost calzi, prietenoși, amabili, atenți. Simțeam că vorbesc cu oameni reali, empatici, nu cu o echipă de vânzări”, povestește ea despre primele discuții purtate pe WhatsApp.
O experiență „VIP” în Istanbul
Cayley s-a bucurat de o experiență „VIP” în Istanbul. A stat 10 nopți într-un hotel medical partener al clinicii, cu mic dejun inclus, transport de la aeroport, transferuri către spital și o atmosferă complet diferită față de așteptările sale.
Operația, care a avut loc în a treia zi după sosirea în Istanbul, a inclus abdominoplastie completă cu reconstrucție musculară, liposucție și implant mamar. După două nopți de spitalizare, Cayley s-a întors la hotel pentru câteva zile de recuperare.
Cayley a documentat întreaga experiență pe TikTok și Instagram, răspunzând curiozităților despre cum a fost procedura în Turcia și cum se simte acum. Sprijinul soțului ei a fost esențial. „El mi-a spus: «Sincer, cât timp tu ești fericită, și eu sunt.» Asta mi-am dorit să aud!”

