Home Stiri mondene Alexandra Stan a făcut declarații despre primul ei copil și al lui Emilian

Alexandra Stan a făcut declarații despre primul ei copil și al lui Emilian

de Buinoschi Andreea

Alexandra Stan a făcut noi declarații despre nunta pe care a făcut-o cu Emilian, în urmă cu doar câteva zile. Artista a vorbit și despre apariția unui nou membru în familia pe care abia a format-o.

„Am inițiat amândoi subiectul căsătoriei, iar cererea în căsătorie a fost fix ca în basme: s-a așezat în genunchi și m-a cerut.

Amândoi ne doream să întemeiem o familie și am verbalizat acest lucru. Mai ales că ne-am gândit că, dacă ar fi să aducem un copil pe lume, să fim căsătoriți și copilul să fie botezat. Credem cu foarte multă tărie în asta și, de aceea, cumva, am cochetat cu ideea și am zis: «OK, hai să ne gândim serios la asta!»”, a spus artista, conform cancan.ro.

„Avem niște reguli scrise și unele nescrise, dar cuvântul «reguli» sună cam dur. Avem niște principii pe care ni le-am autoimpus, au venit de la sine, dar s-a nimerit să le avem împreună. Și noi considerăm că ele contribuie la buna funcționare a relației noastre – și anume, ne sfătuim, de exemplu, pentru orice, ținem cont unul de celălalt. Încercăm, indiferent dacă sunt discuții sau neînțelegeri, să nu ne ducem niciodată la culcare fără să discutăm.

Comunicăm foarte mult, ținem post miercuri și vineri, dar asta nu știu dacă e bine să o zicem. Încercăm să ținem pasul cât putem de mult și cu ce ne dorim noi, și cu modelul de familie, dar, în același timp, ne străduim să ne menținem cu picioarele pe pământ, pentru că totuși suntem tinerei, eu am 32 și el are 35 de ani.

Menținem un echilibru între tot ce ne place și ceea ce suntem, de la carieră la muzica pe care o ascultăm, dar, în același timp, facem și lucruri bune pentru noi, pentru sufletul nostru, pentru corpul nostru.

Ne respectăm unul altuia intimitatea. Adică fiecare are momentele lui, se duce la sală, la săli diferite, nu mergem împreună peste tot, nu stăm împreună non-stop, chestii de genul ăsta”, a mai mărturisit Alexandra pentru cei de la viva.ro…

Sursa

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies