Monica Gabor, cel mai probabil, va trebui să plătească o parte din datoriile pe care una dintre firmele lui Irinel le are, aceasta fiind unul dintre acționari, în urmă cu mai mult timp. Cu toate că locuiește în America de un deceniu, numele său încă mai apare pe lista acționarilor din acea perioadă.
Din cauza faptului că firma a intrat în procedură de faliment și are datorii de aproximativ 280.000 de lei, Monica va trebui să plătească și ea o parte din această sumă. Administratorul judiciar este cel care dorește ca foștii soți să plătească sumele restante, iar demersurile legale au început deja.
În urmă cu doar câteva luni, Irinel Columbeanu a fost invitat în emisiunea 40 de întrebări, în care a vorbit despre căsnicia pe care a avut-o cu Monica, spunând cu nu banii au fost cei cae au dus la separarea lor.
„Banii i-au dat niște aripi care pe unii i-au deranjat. Am remarcat schimbarea de comportament, dar nu asta a dus la divorț, ci alte lucruri.
Nu, nu sunt răzbunător, dar consider că trebuie să dai o replică la ceva care îți este prezentat. Dumneavoastră ați prezentat mai multe aspecte, mereu acesta e prea lung (n.red. – referitor la faptul că Irinel și-a reciclat mereu cadourile) și multe lucruri pe care le relatați dumneavoastră sunt din gura presei.
Sincer, nu știu cât m-a costat căsnicia cu Monica. Dacă vă referiți la cheltuieli, ele au fost cu mult depășite de valoarea clipelor petrecute împreună și de aceea nu pot trage o linie finală pentru a face un decont.
M-a iubit Monica Columbeanu, dar nu ca modalitate de a scăpa de viața modestă pe care o ducea, ci eu cred că m-a iubit. Nu sunt violent deloc. Câteodată un soț și o soție, atunci când hotărăsc să se despartă, fiecare, în felul lui, trebuie să facă niște lucruri absolut oribile, să declare anumite lucruri la sfatul avocaților.
Rareori se întâmplă sa ajungă acei oameni într-un studio de televiziune și să trebuiască să explice ce au vrut să însemne acele declarații.
Dacă nu ar fi fost aceștia și mulți reporteri care să ducă la un final așa apocaliptic al divorțului, lucrurile ar fi fost mult mai pașnice, cum, de altfel, erau în casa noastră”, a spus Irinel în cadrul emisiunii 40 de întrebări.