Home Stiri mondene Oana Roman are o mașină de lux. A costat mii de euro

Oana Roman are o mașină de lux. A costat mii de euro

de Buinoschi Andreea

În urmă cu foarte puțin timp, Oana Roman le-a spus fanilor săi că a reușit să își îndeplinească una dintre cele mai arzătoare dorințe ale sale. Fiica lui Petre Roman și-a cumpărat o mașină foarte scumpă, care a costat-o câteva mii de euro bune.

Deși aceasta a recunoscut faptul că pandemia i-a dat peste cap toate planurile, dar și că i-a afectat partea financiară extrem de mult, iată că, în cele din urmă, a reușit să își cumpere mașina pe care și-o dorea de atâta vreme. „E superbă. Eu m-am îndrăgostit”, a scris Oana Roman în dreptul fotografiei pe care a încărcat-o pe contul său de Instagram.

Deși aceasta a demonstrat că își poate cumpăra tot ceea ce își dorește, Oana Roman a avut o copilărie foarte grea. Aceasta a vorbit despre problemele pe care le-a întâmpinat când era mai mică: „Nu cred. Dacă m-ar fi afectat, probabil aș fi fost la nebuni de mult. Eu mi-am văzut de viața mea și de împlinirea mea nestingherită. Pe mine nu m-a afectat pentru că sunt un om foarte puternic cu o personalitate foarte puternică și lucrul ăsta m-a ajutat să nu mă las îngenuncheată. Dar sunt oameni care poate nu au atâta putere, care nu au trecut prin atâtea și nu sunt pregătiți pentru așa ceva și care, fiind victima unei astfel de campanii de bullying, așa cum am fost eu, nu ar putea să treacă peste așa ușor.

În occident și în țările civilizate, bullying-ul este, practic, interzis, pentru că o persoană care hărțuiește din punctul de vedere al fizicului pe altcineva poate fi judecat și condamnat pentru chestia asta tocmai pentru că se consideră că această hărțuire legată de fizicul cuiva poate produce traume foarte mari, traume care pentru unii oameni nu se mai pot vindeca niciodată. Eu am avut noroc, pentru că sunt trecută prin foc și sabie și sunt deșteaptă, citită, educată și nu mă cobor la nivelul altora”, a spus vedeta pentru viva.ro…

Sursa

Sursa

 

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies