Adela Popescu și Radu Vâlcan s-au decis să își schimbe locuința. Cu toate acestea, cu doi copii mici, lucrurile nu au cum să fie prea ușoare, iar Adela a povestit despre peripețiile cu care ea și Radu au de-a face în fiecare zi.
Imediat cum s-a trezit din somn, Adela a văzut că băieții ei au chef de desenat și, în loc să facă acest lucru pe o foaie, au ales chiar pereții casei. Cu toate acestea, actrița nu s-a supărat, mai ales pentru că se vor muta, iar desenele celor mici nu vor mai fi peste tot prin casă. „M-a luat inima-balon când m-am trezit și am văzut. Noroc că ne mutăm”, a fost reacția Adelei.
Cu toate acestea, soția lui Radu Vâlcan este foarte fericită că are doi copii și a povestit cum reușește să fie mereu în alertă, din cauza năzbâtiilor pe care cei mici le fac. „Andrei e mult mai curios. Alexandru nu și-a băgat niciodată mâinile în priză, nu s-a urcat pe gard, niciodată nu a vrut să se urce în copac, lucruri pe care Andrei deja le face, la un an și jumătate. Ne dă emoții, efectiv. Suntem în punctul în care ne uităm după el ca, în cazul în care cade, să nu i se întâmple ceva rău. Nu putem să-l oprim”, a mărturisit vedeta PRO TV pentru Libertatea.
Într-un interviu acordat celor de la libertateapentrufemei.ro, Adela a recunoscut cum reușește să se ocupe și de cariera sa, dar să aibă grijă și de cei mici. „Noi suntem un caz foarte fericit de părinți cu program flexibil. Radu filmează intens o perioadă pentru emisiunea lui, apoi are programul destul de lejer. Eu am a doua parte a zilei liberă, mama mea ne ajută oricând, așa că reușim s-o scoatem la capăt. Cu toate astea, sunt și nopți grele în care copiii sunt nervoși și, pur și simplu, nu le intri în grații orice ai face. Dar momentele astea trec și rămâne sentimentul de «sens» pe care doi copii ți-l dau din plin”, a povestit actrița…